Trei purcelusi. Cred ca sunt vreo noua, cel putin

Inteleg si nu inteleg de ce editurile tiparesc carti cu povesti clasice reinterpretate in fel si chip. Cu parti din poveste scoase de parca n-ar fi existat vreodata, cu dialoguri repovestite sau cu personaje adaugate la poveste. Pot sa inteleg partea comerciala – nu platim drepturi de autor, castigam mai mult. Dar chiar nu se gandeste nimeni ca-i zapacim de cap pe bietii copii si nici noi, adultii, nu mai stim care este povestea originala?

Sa luam povestea “Cei trei purcelusi”, spre exemplu. O poveste despre care am tot vorbit zilele acestea cu baiatul meu, in interes de scoala. Iar el, singur, a identificat in cartile noastre si in variantele existente online, mai multe versiuni:

• purcelusii stau cu bunica si bunica e cea care le spune ca sunt mari si trebuie sa isi gaseasca singuri un drum propriu, sa-si faca o casa
• purcelusii stau cu parintii si parintii sunt cei care ii indeamna sa porneasca pe un drum al lor
• purcelusii stau singuri sau, oricum, nu se face nicio referire la vreun purcel-adult prin preajma
• purcelusul cel mic este cel destept, care construieste casa din caramida
• purcelusul cel mare este cel destept, care constrieste casa din caramida
• primul purcelus (care-o fi el) isi face casa din fan
• primul purcelus isi face casa din paie
• al doilea purcelus isi face casa din bete; merge si din bete de chibrit, nu?
• lupul ii mananca, ii fugareste, sa zicem ca la final, in toate finalurile, lupul pierde, macar atata lucru comun sa fie

Si aceasta nu este singura poveste tiparita dupa cum are cineva mai multa sau mai putina inspiratie. Cred ca e doar singura cu atat de multe variante pe cate noi le-am descoperit in ultima perioada.

Nici cu Alba ca Zapada nu mi-e rusine. Ce atatea trei incercari, sa trecem direct la mar! Sau de ce sa ne complicam cu povestea reginei mama si cu originea numelui Alba ca Zapada, sa trecem direct la mama vitrega! Cat depre numele celor sapte pitici, versiunea cu pagina respectiva s-a pierdut pe undeva, pe drum.

Si mai gasim si alte exemple, cu siguranta.

Stiu ca exista si un curent care pune la zid basmele clasice, ca sunt violente, infricosatoare, departe de realitate si ce ne dorim sa le transmitem copiilor. Dar nu despre asta vorbesc eu acum, poate va spun intr-o zi si parerea mea despre aceasta frica de rau, de parca viata ar fi toata lapte si miere.

Acum ma intreb doar ce avem de castigat – daca avem si noi ceva, nu doar editurile – din aceste reinterpretari ale povestilor copilariei noastre si nu numai. Poate stiti voi raspunsul pe care eu nu il intrevad…