Ganduri. Amintiri

viitor

By  | 

Cioc!Cioc! Era un ritm cunoscut. Il mai auzise cu ceva timp in urma. Nu se poate! Nu se poate sa se fi intors! Am fost atat de explicit! Ce mai vrea? isi spuse indreptandu-se cu pasi de furnica spre usa. Ii era teama parca, se simtea putin vinovat, dar in acelasi timp era pregatit sa il ia la suturi.

Deschise.

Surpriza.

Nu era copilul cu fata de batran care ii venise imediat in minte la auzul batailor. Erau aceleasi. Acelasi ritm. Aceeasi intensitate. Sa i se fi parut?!

In fata lui era cu totul altcineva. O, cu totul altcineva. In primul rand era ea. Era zvelta, inalta, cu un par blond lung pana la glezne, cu ochii albastrii aproape ireali si cu pielea alba ca spuma laptelui cand da in foc. Ea era frumoasa.

In mod sigur gresise usa. Asta daca nu cumva visa ca tampitu’ cu usa larg deschisa spre un hol gol. Daca ar fi trecut cineva pe-acolo ar fi zis ca a innebunit si clar are nevoie de un tratament. Daca nu ar fi luat-o la fuga de frica ca acest om care sta in usa ar putea sa ii dea cu ceva in cap.

In mod sigur nu trebuia sa ajunga la el.

„Salut”, spuse ea rece si totusi cu o voce care il ameti brusc ca acel pahar de vin rosu la nunta fratelui sau. „In sfarsit. Credeam ca nu vrei sa ma cunosti”, continua pe acelasi ton care ii sterse toate durerile pe care le simtise vreodata.

Clar! Nu mai incape indoiala! Ori ea e drogata si il confunda cu altcineva, ori el a innebunit si ar fi bine sa sune la salvare cat mai are cat de cat o farama de luciditate. Adica, daca isi pune problema existentei ei inseamna ca mai are o sansa de salvare, nu?

Ea intinse mana incet si il mangaie cu degetele fine pe obraz. Simti ca pluteste. Sau totul in jur plutea. Gata. Nu mai stia de el. Ultima lui sansa de supravietuire se spulberase. Ii venise ceasul sa-si ia adio de la viata pe care o stia. Dar macar era datorita ei…

Cum statea el asa, cu ochii inchisi, incercand parca sa inteleaga dar si parca sa nu o piarda, ea trecu pe langa el si pasi peste prag. Intra incet, cu pasi mici, fara sa se auda talpa apasand pe podea, ca o adiere usoara care te ocoleste si doar o simti pentru o clipa.

Cand nu ii mai simti fiinta langa el se trezi ca lovit. Se intoarse speriat. Si respira usurat si fericit cum nu se mai simtise niciodata pana atunci cand o vazu asezata pe scaunul lui de birou rasfoindu-i notitele.

Pentru o clipa era parca tot ce-si dorise. Mainile ei alunecau lin pe pagini asa cum stia ca mainile viitoare sale sotii pe care nu a cunoscut-o inca il va ingriji atunci cand va fi bolnav. Ochii ei straluceau asa cum stia ca ochii copiilor pe care ii va avea vor straluci cand va avea un weekend intreg cu ei. Zambetul ei era plin si sincer asa cum el insusi va zambi de fericire intr-o zi. Ea era liniste. Ea era caldura. Ea era iubire. Ea era frumusete. Ea era lumina. Ea era viata. Era ceea ce intr-o zi scrisese el pe un bilet, la insistentele prietenilor, ca lista de prioritati. Ea era ceea ce-si dorea. Si intrase la el in casa. Venise pe nepusa masa, dar nu-l deranjase deloc. Ba dimpotriva. Il umpluse brusc de toate acele trairi scrise atunci pe foaie de ziua lui.

Nu stia exact cine era. Parca nici nu o vedea clar. Avea momente cand contururile ei se pierdeau, parca se amesteca cu lucrurile din camera, parca se topeau in proria-i inima si se amestecau cu ce visase de atat de multe ori pentru el. Era ea. Si nu era. Ii rasari in minte aceeasi indoiala despre sanatatea lui mintala.

Si ea, parca citindu-i gandurile, il prinse de mana. Si regasi din nou linistea, caldura, iubirea, frumusetea, lumina, viata. Se regasi din nou.

O stranse si mai puternic de mana. Ea nu riposta. Zambi. Si in ochii ei mici se descoperi pe sine, el cel din acele vise cu ochii inchisi inainte de a adormi. Ea era fericita. De fapt, nu. El era fericit asa cum se vedea atunci cand isi imagina ca va fi intr-o zi.

„Hai”, spuse ea. Si il zapaci de tot. Nu parea ca vrea sa se ridice sa plece undeva impreuna, nici ca vrea ca el sa se apropie. Cuvantul in sine nu avea nici un sens. „Hai”, spuse ea din nou, „nu-ti fie teama”. Si asta il zapaci si mai rau. Sa nu-i fie teama de ce? Ce trebuia sa faca? Sau ce avea sa se intample? A stiut de la inceput ca e periculoasa si totusi a lasat-o sa intre in casa. „Poti sa ma imbratisezi acum. Stiu ca m-ai asteptat”, continua ea. Si el innebuni.

Cum sa o imbratiseze? Nu e genul care sa se lege de femei necunoscute. Dar ea era la el in casa deja. Si cum adica o asteptase? Dar nici nu o mai vazuse vreodata. Cum ar fi putut sa o astepte? Si totusi o simtea atat de aproape. De parca, da, asa cum spunea ea, o asteptase toata viata. O cautase. Incercase sa o o creioneze pe hartie. Dar se temuse sa o gaseasca cu adevarat. Si acum era langa el. Isi trecea mainile prin parul lui. Si ii zambea.

Iar el nu putea sa faca nimic. Nu putea sa scoata un sunet. Nu putea sa miste un muschi. Era ca o stanca. Care insa simtea atat de multe! Se simtea ca luat pe sus, dus departe si aruncat pe un nor.

Cine era ea? Ce vroia de la el? Ar fi vrut oare sa ramana? I-ar placea. Da. Ar fi fericit. De fapt, era deja. Nu stia exact de ce. Nici nu credea ca el este acela care simte asta. In mod sigur era vorba despre altcineva. Cum ar putea sa fie el fericit, cand a uitat de mult acest sentiment?!

Si totusi era. Si era numai datorita ei. Dar cine era ea?

„N-am fost. Dar nici nu voi mai fi. Pentru ca sunt deja”.

Pardon??? Ce-a fost asta? Femeia asta, femeia asta atat de frumoasa si de calda, femeia asta atat de iubitoare si de luminoasa, femeia asta e nebuna! Evident! Avusese dreptate! Altfel, n-ar fi intrat in casa la el! Altfel n-ar fi fost asa! Numai o nebuna poate sa fie atat de ireal de perfecta! Si el care se simtise fericit… Ce tampit…

Brusc ea incepu sa rada. Tare, zgomotos, dar nu il enerva. Ba se molipsi imediat. Si rasera impreuna minute in sir.

„Stiu ca am fost doar vise”, spuse ea taind parca cu cutitul acel ras plin. „Stiu ca ai crezut mereu ca asta voi ramane, un vis. Stiu ca nu ai vrut sa-ti faci iluzii ca voi deveni realitate vreodata. Si ai continuat sa ma hranesti si sa ma imbunatatesti cu fiecare vis nou. La birou in momente grele, la volan in traficul infernal, la cumparaturi stand la coada in preajma sarbatorilor, acasa uitandu-te la televizor, pe perna incercand sa ai un somn adanc, intotdeauna te-ai gandit la mine. La cum trebuie sa fiu. La cand trebuie sa apar. Acum sunt aici. Si depinde numai de tine sa ma accepti si sa ma mentii in viata”. Tacu si el simti ca ar trebui sa dea un raspuns repede, altfel va fi pierdut sau i se va intampla ceva rau.

Dar ce putea sa spuna? Ea nu gandea. Clar! N-avea nici o noima ceea ce spunea! Cum adica se gandise la ea la birou, la cumparaturi si unde mai insirase ea acolo? O, da, el se gandea mereu. Da, avea momente in care la birou, cand era stresat si simtea ca nu mai rezista, se rupea de realitate si visa la multe lucruri, de cele mai multe ori inchipuiri legate de un viitor care era sigur ca nu avea sa fie asa. Si da, cand nu reusea sa adoarma incerca sa-si inchipuie momente fericite pentru el care bineinteles nu se intamplasera si nici nu aveau sanse sa se intample vreodata. Mereu se gandea ca viata lui se va schimba, ca va veni ziua cand va fi fericit. Era oare posibil sa fie aceasta ziua pe care o construise si reconstruise mereu?!

Ea zambi.

„Acum stii”, spuse linistit. „Acum nu trebuie sa-ti mai inchipui un viitor. Acum il ai. Acum sunt aici. Am devenit prezent. Nu trebuie decat sa te bucuri de mine si sa continui sa crezi in frumusetea si in iubirea mea. Trebuie sa traiesti”.

Si il saruta lung.

Cu ochii inchisi, simtindu-i buzele fine pe ale lui, stia. Si era fericit. Altfel decat visase. Mult mai mult.

 

PS: VIITÓR, -OÁRE, viitori, -oare, adj., s.n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de faţă; proiectat într-o perioadă care va veni. ♢ Viaţa viitoare = (în concepţiile religioase) viaţa care ar continua şi după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (şi substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acţiune ulterioară momentului vorbirii. II. S.n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ♢ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situaţie, stare care urmează să existe; perspectivă. ♢ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ♢ Expr. A avea viitor = a avea şanse de succes într-o acţiune; a-l aştepta o carieră plină de succes.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook