Evenimente

#webstockro. Cand oamenii din online scot capul din spatele monitoarelor

By  | 

Vineri a fost #webstockro. Prima editia la care am fost in sala in calitate de blogger creditat. Nu o sa va redau cu lux de amanunte cele spuse acolo, cum poate m-ati mai vazut facand dupa unele evenimente, pentru ca exista inregistrare si o sa pun linkuri aici. Dar mai ales pentru ca #webstock nu e despre informatii, e despre oameni. E locul unde se intalnesc offline oamenii care se intalnesc si online.

Cu ce am plecat eu de la #webstockro?

  1. M-am revazut cu bloggeritele mame cu care am colaborat inca de la inceputul blogului meu si cu care imi face placere sa ma revad ori de cate ori am ocazia si cu care s-ar putea sa ne iasa si o intalnire in afara evenimentelor, o intalnire a noastra, la o masa si un pahar de ceva.
  2. Aproape ca m-am speriat cand am vazut puhoiul de lume. Cat de mare e lumea asta a bloggingului online! Wow! Si sunt convinsa ca e era doar o foarte mica parte. Nici nu stiu daca sa dau un pas inapoi in ale scrierilor felurite sau sa sper ca imi voi gasi culoarul pe care sa inot inainte.
  3. Am auzit povesti, unele cu mai mult dramatism, altele cu mai mult umor, ale unor oameni pe care ii cunoastem mai mult sau mai putin, dar pe care i-am vazut la tv si online.
  4. Am admirat-o inca o data pe Paula Herlo pentru munca extraordinara pe care o face, pentru cum muta muntii din loc pentru niste suflete nevinovate. M-am intrebat si ieri, cum poti oare sa mergi mai departe, ca si cum ai fi din piatra, desi ai lacrimi in ochi pentru ca niste copii orfani tocmai ti-au spus “mama”, imediat ce te-au vazut?! Respect, Paula!
  5. Am ramas inca o data impresionata de povestea lui Howard Dell, desi o mai citisem o data, cand l-am vazut la Vocea Romaniei. Povestea omului pare scenariu de film, nu realitate. Si trebuie sa fii cel putin nebun sa nu iti spui – vorba colegei de scaun de la eveniment – “si noi ne plangem de trafic”. Povestea lui Howard Dell este despre a nu inceta sa crezi in tine, in ce vrei si ce poti sa faci. O lectie pentru fiecare dintre noi, online sau offline. Si ma bucur ca echipa #webstockro l-a adus pe Howard in fata noastra.
  6. Mi-am intarit inca o data credinta ca blogul e despre scris. Cel putin pentru mine. Este despre bucuria de a scrie. Atunci cand simti. Stiu, sfaturile sunt ca trebuie sa scrii constant, ca trebuie sa livrezi, ca trebuie sa fii ca un fel de ziar la care cititorii sunt abonati. Da, probabil ca da. Dar cred ca nu trebuie sa pleci la drum asa, decat daca ti-ai facut blog ca job. Altfel, pentru mine, blogul e tocmai despre a nu avea presiunea aceea pe care o avea la ziar ca la sedinta zilnica de sumar sa livrez minimum trei subiecte, daca se poate si tari si in exclusivitate. Daca vreau presiunea asta, cred ca ma pot intoarce la ziar. Dar eu vreau sa scriu pentru ca imi place, pentru ca ma pricep si pentru ca am ceva de spus. Nu pentru ca fac cu mine insami sedinta de sumar zi de zi. E doar parerea mea!
  7. Despre partea financiara, de monetizare a blogului si, mai ales, despre tipul legal de contract pentru aceste activitati, mai bine va dau linkul de unde sa va descarcati Ghidul Fiscal si Juridic pentru Bloggeri realizat de #webstockro. Personal, n-am fost convinsa de prezentarea succinta, pe aceasta tema, din cadrul evenimentului. Ce e mai ok PFA sau SRL? Ce CAEN e mai ok pentru blog? Ca se depune sau nu declaratie fiscala pentru drepturi de autor? Cred ca tine foarte mult de ce vrei sa faci cu si e blog. Si poate va dumiriti mai bine din ghid.
  8. Adi Hadean, pe care l-am nominalizat si eu ca speaker, mi se pare in continuare un tip integru, cu picioarele pe pamant, care stie clar cine este si la ce se pricepe foarte bine, care nu are aere si nu epateaza. Si n-am mai avut rabdare pana luni, la lansarea oficiala a cartii de la Bucuresti, si am plecat pana la urma cu cartea sa, cu tot cu autograf si poza :)
  9. George Buhnici cred ca este omul care iese in fata prin munca sa, el neparand a fi genul care sa dea din coate sa fie musai primul de-amorul artei. Si nu face glume ca sa para interesant. Si spune lucrurilor pe nume, din suflet. Si crede cu tarie, cu religiozitate, in tehnologie. Poate ca are dreptate. Dar mai sper ca, in nebunia tehnologica, sa nu uitam ca noi nu suntem roboti, ci suflete.

Au fost mai multe lucruri la #webstockro. Va invit sa vedeti inregistrarile. Dar eu cu asta am plecat. Na, uite ca nu sunt nici 10 puncte :)

Hai ca va mai zic ceva, sa fie 10, in loc de incheiere.

Daca plecati la #webstockro cu gandul ca veti afla lucruri extraordinare, concrete, despre cum sa faceti voi cariera din blogging, mai bine stati acasa. Da, exista si anumite portiuni de eveniment tip “how to”, dar nu sunt neaparat chestii revolutionare, in fata carora sa zici: “Ba, ce prost, eu am facut taman pe dos”.

Si, la fel, daca nu aveti cu cine socializa si nici nu sunteti genul lipici de oameni la prima vedere, poate e mai bine sa urmariti acasa, live, din fotoliu. La cata lume e acolo, o sa va simtiti si mai mic si mai nesemnificativ decat va simteati la primele texte pe blog, cand nu va citeau nici prietenii.

Una peste alta, #webstockro e o experienta si merita traita o data in viata sau de mai multe ori, depinde de fiecare (si om, si an). Si poate ne vedem si anul viitor in sala.

Si, sa nu uit, iata inregistrarile:
Conferinta

Track – Blogging

Track – Social Media

Track – Online

Webstock Awards 2016

 

2 Comments

  1. Pingback: 3 zile pana la webstock

  2. Pingback: Webstock 2017. Intre “esti vreo vedeta online?” si “am vazut ca ai dat drumul la site” - iulianaroca.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *