“Vreau sa dorm si eu cu un om adevarat”. O altfel de poveste despre co-sleeping

Despre conceptul co-sleeping am auzit mult mai tarziu decat ar fi trebuit.

In urma cu sase ani, in mintea noastra indepedenta copilului era legata si de cum si unde doarme el, de mic. Respectiv, in camera lui. Singur. Avand insa usile deschise la camerele noastre, care au si un perete comun.

Daca stau sa ma gandesc mai bine, habar n-am de unde ideea asta, avand in vedere ca eu am dormit cu parintii mei, in aceeasi camera si acelasi pat, pana cand am zis eu ca vreau camera mea. Dar probabil ca am pus experienta personala pe seama vremurilor copilariei mele, cand nu aveam caldura si incalzeam cu greu o singura camera, spre exemplu.

In fine. Cert este ca am plecat la drum cu ideea ca bebe va avea patul lui, in camera lui.

Inca din prima zi de cand ne-am intors de la maternitate am respectat planul. A fost destul de greu, pentru ca Robert a fost ceas si zi si noapte si a cerut de mancare la fiecare trei ore. Si eu ma deplasam in camera lui, il hraneam, imi puneam pompa si dupa ce se incheiau ambele procese, ma intorceam la somn. Si reluam tot traseul la mai putin de doua ore distanta.

Pe masura ce Robert a mai crescut, lucrurile s-au simplificat aparent. Se trezea mai rar, mesele din timpul noptii s-au rarit pana au disparut cu totul si a ramas doar apelul lui Robert – o data sau de doua ori pe noapte, uneori chiar deloc – pentru apa sau pipi.

In primii trei ani, Robert (si nici noi, de altfel) nu a stiut si nu a experimentat co-sleeping. Si cand mergeam in concedii sau un weekend la mare sau in vizite, aveam cu noi patutul pliabil si, mai tarziu, ceream intotdeauna o camera cu un pat suplimentar. Sau daca nu exista pat suplimentar, alegeam camera cu doua paturi de o persoana, intr-un pat dormea el, intr-un pat noi, parintii.

Va cam dati seama cum am privit noi mirati si am ridicat din umeri cand Robert a zis ca vrea sa stau cu el pana adoarme, sa imi fac loc cumva langa el, in patul lui (e drept, e pat standard de o persoana, nu e patut de copilas). Pana la urma, n-a fost mare lucru. Am stat langa el, 5, 10, 20 minute, pana a adormit.

Cam asa a inceput povestea noastra de co-sleeping. Pentru ca acesta a fost doar inceputul…

Am zis ca dorinta lui de a sta cu el pana adoarme i se trage de la povestea de noapte buna. Care, intre paranteze fie spus, nu l-a adormit niciodata

Doar ca de aici, a trecut la rugamintea de a sta cu el si dupa ce se trezea in timpul noptii. Tot asa, pana adoarme la loc. Apoi a zis ca vrea sa stau mai mult, sa nu plec imediat dupa poveste sau dupa ce adoarme. Asa ca am incercat varianta cu muzica pe fundal. A mers. O perioada a functionat foarte bine. Dupa poveste, dadeam drumul la cantecele si mai stateam cu el doua sau trei melodii. Apoi isi lua jucariile de plus in brate si, gata, ne spuneam “noapte buna” si fiecare dormea linistit in patul lui.

Am renuntat insa la cantecele cand am constatat ca pe el nu il adorm cantecele, oricat de cantece pentru copii ar fi, ci il tin activ, el fredonand si o ora, fara oprire si fara vreun semn de adormire. Si strigandu-ma dupa ce se termina CD-ul, ca sa stau cu el sa adoarma.

Ne-am intors insa la planul simplu de a sta cu el pana adoarme, fara poveste de seara (care a fost inlocuita cu povestea de zi si incercarile lui de a citi singur), fara cantece pentru copii. De la “stai cu mine pana adorm”, a trecut la “stai cu mine toata noaptea”.

Au inceput apoi intrebarile despre “nedreptatea” de a fi doar el cel care doarme singur, pentru ca mami si tati dorm impreuna. A zis ca nu e corect ca doar tati doarme cu mine, ca si el vrea sa doarma cu mine. Iar cand am incercat sa ii arat cati parteneri (de plus) de somn are el, mi-a dat replica ce m-a lasat pe mine fara replica: “vreau sa dorm si eu cu un om adevarat”.

Si-atunci mi-am amintit brusc de co-sleeping. Si am inteles ca, intr-adevar, pentru unii copii este o nevoie, pe care o constientizeaza la un moment dat si o verbalizeaza. Personal, ma bucur ca Robert intelege ce simte si ce isi doreste si poate sa ne si spuna asta.

Am facut astfel un program. Vineri si sambata seara, poate dormi cu mine (din pacate, spatiul nu ne permite un pat mai mare in care sa ne intindem toti trei), pentru ca sambata si duminica nu trebuie sa ne trezim foarte devreme, sa mergem la munca, si deci nu suna niciun ceas si nici el nu trebuie sa se trezeasca cu noaptea-n cap. In concedii, in functie de patul de la hotel, ne bucuram toti trei de co-sleeping. Mai ales Robert

Cat timp si cum o sa evolueze povestea noastra de co-sleeping n-as putea sa spun acum. Ma bucur insa ca a fost singur intr-un cantonament si a dormit foarte bine si fara noi. Sunt sanse la independenta chiar si co-sleeping part-time