Atelier aplicat pentru copii de 6-12 cu Oana Moraru – Partea 2

In timpul evenimentului Oanei Moraru dedicat invatatorilor si parintilor de copii de 6-12 ani, am incercat sa notez cat mai multe pentru a impartasi cu voi. Dar voi incerca sa structurez in mesaje succinte si cuprinzatoare. Iar daca ceva nu se intelege din schematizarea mea, intrebati si completez.

Fiind multa informatie, am oscilat intre a include totul intr-un singur articol sau a imparti cumva, pe capitole, subcapitole etc. In cele din urma, am decis sa impart informatia in mai multe articole, care bineinteles ca pot fi citite fara pauze, ca pe o carte, pentru a afla deznodamantul

Aceasta este Partea 2.

Mai puteti citi:

• Introducerea
• Partea 1
• Partea 3
• Partea 4
• Partea 5

Invatarea este altfel la scoala si altfel acasa

Scoala si familia

• Ce inseamna sa inveti bine? Sa asculte activ. Atentia activa vine de la interlocutor, care are capacitatea de fascinare. Puterea de fascinatie a adultului merge pana la un punct. Sa-i statnesc interesul. Sa ma conectez cu el. Energia vine de la adult.
  • Ascultarea atenta si constienta se invata, se preda de mama si tata acasa, de educatoare, de invatatoare.
  • Ascultarea activa tine de atentie. Tine de cei trei mari sefi ai gandirii: atentia, controlul emotiilor, controlul impulsurilor.
  • Atentia nu e o chestie de vointa. Daca un copil nu este atent, acest lucru se intampla nu pentru ca nu vrea, ci pentru ca nu poate. Copiii nu sunt atenti pentru ca nu vor, ci pentru ca nu pot.
• Acasa sunt alte instrumente de invatare decat cele de la scoala.
  • La scoala copilul este in grup, acasa e doar el.
  • La scoala trebuie sa se sincronizeze. Acasa gresim pentru ca functionam pe modulul sincronizare, desi copilul acasa nu este in acel modul, el nu se vede si nu se simte acolo. De aceea nici nu raspunde.
  • La scoala, dezvoltarea cognitiva se face din conditionare: daca facem asta, trecem la asta etc. Oricat de buna si fairplay ar fi scoala, tot functioneaza in jurul lui “daca”. Cand acasa e tot pe “daca”, nu e ok.
  • Trebuie integrate contrariile. Daca nu facem integrarea celor doi poli, copilul ramane scindat. Acasa trebuie sa facem un shift de paradigma. Nu inseamna ca nu trebuie sa facem o tema, dar nu tot pe paradigma lui “daca”.
  • Cand parintele are palaria de profesor, copilul se opune pentru ca el intra pe modulul natural de a vrea sa te multumeasca, dar simte ca mama il va iubi daca presteaza bine, ca este conditionat. Iar copiii, in relatie cu parintii, trebuie sa simta ca sunt iubiti asa cum sunt, fara note, prost, oricum e. Copilul vrea ca mama sa il iubeasca indiferent de nota. Singurul lucru pe care vrea sa il simta este ca parintii il sustin in orice drama si esec, fara sa amplifici sau sa te panichezi.
• De la 6 la 12 ani – etapa in care sunt foarte atenti pe lupta intre competenta si inferioritate. La varsta asta, ori sunt primul, ori deloc. Nu exista locul doi.
  • Daca mai accentuam si noi comparatiile, riscam sa-i daramam de tot.
  • Cand pui eticheta de copil destept, de fapt pui si o povara: teama de esec. Si atunci prefera doar lucrurile usoare, ca sa dovedeasca ca e destept (prin calea minimului efort).
  • Daca apreciezi efortul, strategia, planul, ai sanse sa vrea mai mult. Mai degraba, cand vine acasa, sa apreciezi efortul nu rezultatul. Sau sa hranesti sentimentul ca e bun. “Daca nu-mi dadeai ideea asta, nu stiu ce ma faceam”.
  • Daca pui eticheta negativa, prost, tot in eticheta aia vrea sa confirme.
  • Mai bine mai multa lauda pe ce face, pe efort, pe strategie.
• Daca acasa suntem ca la scoala – “ai facut aia?, du-te sa faci aia” – nu il lasam sa gandeasca pentru el.
  • Cea mai intensa conectare cu sine e cand te plictisesti. Trebuie lasat sa se mai si frustreze, ca sa nu mai depinda doar de exterior, de stimuli din afara.
• Parintii au asteptari de la invatatori sa suplimenteze, sa rezolve problemele nerezolvate acasa – ascultarea vocii copilului, ce crede el, ce viseaza, cum se vede pe sine, de cine se simte iubit, cine crede in el – astea sunt de fapt de facut acasa
• Centrul atentiei poate fi bruiat:
  • Fizic
    • Anumite limitari fizice, ce pot fi verificate si corectate prin exercitii fizice pentru atentie: forfecare fata spate din picioare; miscare oculara cerc complet
    • Temperament activ – nu sta la masa, nu vrea sa doarma – nu trebuie pus sa stea drept; de vorbit cu invatatoarea sa il puna sa faca ceva, sa duca, sa aduca; iar acasa mai multe validari, stat cu el, teme pe perioade scurte; de vizualizat/desenat timpul meu & timpul altora – cu o pizza hasurata – timp dupa scoala impartit pentru joaca, teme, activitati etc; acesti copii trebuie sa stie clar care e planul – cu doze scurte de lucru si pauze multe de miscare
  • Emotional- mai ales, din lipsa de integrare a realitatii identitatii de sine, conectare de acasa
    • Atentia bruiata din motive emotionale este ca un radio care desi merge, nu mai are semnal bun.
    • Emotiile copiilor, alea neconectate, durerile din pauze, grijile si temerile de esec il bruiaza, il demotiveaza.
  • Sunt suficiente doua esecuri la rand sa spun ca sunt prosti.
  • Daca l-a certat invatatoarea in clasa, nu-l mai certa acasa. Dimpotriva, valideaza-l pe ceva. Conecteaza, departeaza-l de momentul acela de “esec”.