Dor de puiul meu

De cate ori alerg pe drumuri prin orasul asta si asist la o scena cu un pusti de vreo doi ani, punandu-si mainile in sold si spunandu-i mamei “nu, n-ai inteles, eu d-astalaltu voiam”, imi dau seama cat de dor imi e de puiul meu mic, cat de mult as vrea sa stam mai mult impreuna, eventual cu mine mai odihnita.

In ultima perioada, mi se pare ca am fost mai tot timpul buimaca, incercand sa ma impart in nspe bucatele. Ca n-au inventat astia nici clonarea, nici teleportarea! Si in toata nebunia asta, energia mea pentru puiul meu a fost mult prea redusa. Si iar ma apuca vinovatia. Si iar ma apuca dorul. V-am spus ca nu sunt o mama perfecta!

Aseara, spre exemplu, cand mi-am dat seama ca depasesc chiar si ora tarzie de a ajunge acasa, am sunat sa ii transmit sa bea lapticul fara mine – de obicei, ma asteapta pentru acest ritual de seara -, pentru ca atunci cand ajung sa trecem direct la dragaleala si somnic. Si, imediat ce am ajuns acasa, de cum am intrat pe usa, m-a intrebat: “si dragaleala mea unde e?”. Nu are sens sa va spun cat de obosita ma simteam si cum numai de dragaleala nu aveam eu putere, dar m-am adunat si m-am tinut de promisiune. Ne-a prins o ora mult prea tarzie pentru o zi lucratoare, dar macar am adormit fericiti.

Si el are un program la fel de incarcat ca al meu, poate chiar mai incarcat, avand in vedere diferenta de varsta. In fiecare zi are cel putin o activitate extrascolara. Tot ii spun ca trebuie sa vina momentul acela cand va alege ceea ce ii place mai mult si va renunta la o parte din activitati. Deocamdata nu vrea, ba chiar imi sugereaza noi activitati pentru care chiar nu ar mai avea timp.

Si el este obosit. Se vede. Spre sfarsitul saptamanii se trezeste tot mai greu, dimineata. Dar pare ca seara, cand ajung acasa, se incarca brusc cu energie de parca abia atunci s-ar fi trezit din somn.

Cred ca energia ii vine din bucurie. Din bucuria de a fi impreuna, de a se simti iubit si dragalit.

De asta cred ca am si eu nevoie. De timp cu noi, in care sa simt aceasta iubire, in care sa ma bucur de a fi impreuna.
Imi dau seama ca astept vacanta de sarbatori cu mai mult dor decat in copilarie, cand mergeam eu la scoala si imi faceam sperante privind darurile de la Mos Craciun. Astept acele zile libere, in care nu o sa mai alerg prin oras, nu o sa ma mai gandesc la taskuri si proiecte, ci o sa fiu acolo doar pentru el, pentru noi. Tare mi-e dor…