Ganduri. Amintiri

Scrisoare de Paști pentru voi

By  | 

Dragii mei și dragile mele,

Vin sărbătorile, dar nu-i așa că nici nu ne vine a crede? Recunoașteți, când ați realizat că weekendul acesta sunt sfintele sărbători de Paști?

Știu, pentru cei mai mulți dintre noi, nu așa trebuiau să arate aceste sărbători. Pentru unii, izolarea nu este singura durere a acestor sărbători. Și poate mulți nici nu vor să sărbătorească – nu așa.

Eu cred că putem. Că mai avem resurse în noi să ne bucurăm și de aceste sărbători. De ce? Pentru că suntem sănătoși. Pentru că inimile noastre sunt încă pline de iubire. Pentru că lângă noi trebuie să existe măcar o persoană pentru care însemnăm ceva. Trebuie doar să îi vedem, să ne vedem, și să ne întoarcem unii spre alții.

S-a vorbit zilele acestea despre lumina din noaptea de Înviere, despre cum ajungem la ea sau cum ajunge la noi.

Dați-mi voie să vă spun că ea este deja la noi. Este în sufletele noastre, în faptele noastre bune, în grija pentru cei de lângă noi, în iubirea pentru cei aproape, în ruga pentru binele de mâine.

Dragii mei și dragile mele, vă doresc să simțiți această lumină în interiorul vostru și în privirile, vorbele și gesturile celor de lângă voi! Vă doresc să fiți sănătoși, să vă bucurați de darul vieții, de binecuvântarea de a avea pe cineva drag alături, de iubirea care vă înconjoară! Zâmbiți, chiar și – sau mai ales – dacă simțiți că vă e greu, că nu aveți motive de fericire. Ele sunt acolo, cu voi, lăsați-le doar să vă înalțe inima!

Să aveți sărbători liniștite, calde și luminoase!

Să fiți bine!

Sărbători binecuvântate tuturor!

 

PS: Oricât ar fi noaptea de lungă, tot răsare soarele. Iar razele lui sunt acolo și ca să îți încălzească sufletul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *