fluturi

Se astepta sa fie mai cald atunci cand va face ochi. Sa fie mai lumina, mai mult soare. Era doar ceata. Sau poate ca i se parea ca nu e mai cald si mai lumina, tocmai pentru ca abia ridica pentru prima data genele si descoperea imprejurul.

Desi nu se putea vedea, isi imagina ca trebuie sa fie frumos. Asa simtea. Ca aripile sale au cele mai deosebite culori, cele mai lucioase si mai stralucitoare. Si ca atunci cand si le intinde intreaga natura prinde viata.

Isi simti piciorusele usor umede. Probabil de la roua de pe frunza pe care se trezise. Dar, intinzandu-si aripile si ridicandu-si usor capsorul, parca o raza de soare il mangaie pe o antena si stiu ca atunci poate zbura. Era usor. Adierea il luase in brate si il purta incet spre departare.

Era deasupra unui camp de flori. Sau poate era doar un tablou. Oricum, culorile erau ametitoare. Asa trebuie sa fi fost si aripile sale. Se gandi cum ar fi ca petele sale multicolore sa se amestece cu picaturile de vopsea de pe acele mii de petale. Si, zambind la gandul propriu, se arunca in campul de flori, ca intr-o baie de culori, imaginandu-si ca petalele sar la caderea sa la fel ca stropii de ploaie.

Si zbura, si inota printre flori, si zbura iar. Canta, dansa, se invartea, se amesteca iar printre culorile naturii, fericit. Si soarele ii tinea isonul.

Se apropia amurgul. Apusul era si mai frumos. Incerca sa il prinda. Voia sa inoate in apus, sa se piarda in el. Dar simti brusc cum nu mai are putere sa se inalte.

Era amortit. Nu isi mai putea controla aripile, il dureau picioarele si antenele. Abia mai respira. Se intinse pe o floare care se pregatea sa se inchida. Se gandea ca va fi protejat. Poate era tocmai pentru ca soarele se ascunsese. Si, in zori, cand va fi soare iar, aripile sale vor prinde puteri.

Isi amintea fiecare clipa ale acestei prime zile. Cat de frumoase vor fi urmatoarele, daca aceasta – care era prima – fusese atat de fermecatoare. Cat de fericit va fi. Dar acum era ametit. Gandurile si sentimentele i se incetosau. Si se intuneca tot mai mult. Si nu doar afara.

Atunci realiza. Nu era doar o seara cu Ene pe la gene dupa care se va trezi la ciocanitul razelor de soare. Era somnul total. Zambi fortat. Macar traise aceasta zi. Desi nimeni nu-i spusese ca e unul dintre aceia care nu se pot bucura de viata decat o singura zi. Si nici nu se vazuse. Dar trebuie sa fi fost frumos. Cu aripile sale imbatate de culori si parfumate de soare. Strans in brate de petalele acestei flori care ii tinea acum loc si de pat de veci. Leganat de adierea calda care il purtase toata ziua prin lumi ametitoare.

Nimeni nu-i spusese ca va fi doar o zi. S-ar fi privit intr-un ochi de apa. Dar stia. Fusese frumos.