Ganduri. Amintiri

colindat

By  | 

Probabil fiecare dintre voi isi aminteste ca in copilarie mergea la colindat. Poate unii abia asteptau sa vina sarbatorile de iarna sa mearga din usa in usa sa cante trei strofe si sa stranga niste banuti, dulciuri sau ce s-o nimeri.

Recunosc ca la acest capitol copilul care-am fost a spus “pas”.

Cu toate insistentele parintilor mei de a ma trimite la colindat – singura sau cu fiica nasilor mei – nu mi-a placut niciodata.

Cred ca batutul asta la fiecare usa si intrebarea “primiti cu colindul/steaua/sorcova/plugusorul etc” le-am asociat mereu cu un fel de cersit. Si imi era chiar rusine. Cum sa ma duc eu la cineva strain la usa si sa ii cer ceva, chiar si cu pretextul colindatului? Asa ca nu m-am dus si pace.

Stiam nspe mii de colinde. Nu pot sa spun ca am voce de magar. Imi placea sa ascult colindele. Si ma emotionam de multe ori cand parintii mei deschideau usa unor colindatori si acestia cantau frumos. Doar ca eu n-am putut sa fac acelasi lucru.

Abia in liceu am descoperit si un altfel de colindat.

Cativa ani la rand, impreuna cu mai multe colege din clasa, am format un mini-cor de colindatori si aproape o saptamana, inainte de vacanta, seara de seara, am batut la usa profesorilor nostri si am colindat pe scarile blocurilor.

Cred insa ca era altceva. Noi ne pregateam la scoala. Cantam pe voci. Nu insistam cu sunatul la usi, intrebam daca se primeste cu colinda sau ne da vreun ban, ci intram pe scara blocului (acolo unde nu stiam pe nimeni) si incepeam sa cantam. Sunam o data sau bateam la fel o singura data si ne continuam drumul pe scari in sus. Cantand. Cat ne tineau plamanii. Cine deschidea, deschidea. Cine nu, nu. Dar nu ne opream din cantat daca nu deschidea nimeni. Ne faceam programul si fara spectatori care sa se arate la fata; cu siguranta ca glasurile noastre se auzeau din case. Dar erau destul de multi care deschideau si care ne dadeau banuti.

Bineinteles ca cele mai frumoase momente erau la profesori. Care la un moment dat nu mai stiau cum sa ne faca sa ne oprim din cantat – deh, noi aveam un repertoriu pregatit. Noroc ca aveau pe masa cate ceva de gustat si un paharut de alcool sa ne tina de cald pe toata seara de colindat.

Da, asa mi-ar fi placut sa merg mereu sa colind. Si, da, (stiu, sunt cam rea), doar astfel de colindatori mi-ar placea sa imi bata la usa in prag de sarbatori.

Daca aveti de gand sa aduceti astfel spiritul Craciunului in casele oamenilor, va zic sa incepeti din timp pregatirile.

 

Si iata cateva versuri (de incalzire).

 

“Colindam, colindam iarna

Pe la usi, pe la feresti

Colindam, colindam iarna

Cu colinde romanesti”

 

“Din an in an sosesc mereu

La geam cu Mos Ajun,

E ger cumplit, e drumul greu,

Da-i obicei strabun.

 

Azi cu stramosii cant in cor

Colindul sfant si bun.

Tot mos era si-n vremea lor

Batranul Mos Craciun.

 

E sarbatoare si e joc

In casa ta acum,

Dar sunt bordeie fara foc

Si maine-i Mos Craciun.

 

Si-acum te las, fii sanatos

Si vesel de Craciun,

Dar nu uita, cat esti voios

Romane sa fii bun”

 

“Am plecat sa colindam Domn,

Domn sa-naltam

Cand boierii nu-s acasa Domn,

Domn sa-naltam

 

Si-au plecat la vanatoare Domn,

Domn sa-naltam

Sa vaneze caprioare Domn,

Domn sa-naltam

 

Caprioare n-au vanat Domn,

Domn sa-naltam

Si-au vanat un iepuras Domn,

Domn sa-naltam

 

Sa faca din blana lui Domn,

Domn sa-naltam

Vesmant frumos Domnului.

Domn, Domn sa-naltam”

 

“Trei pastori se intalnira

Si asa se sfatuira

Raza soarelui

Floarea Soarelui

 

Haideti fratilor, sa mergem

Floricele sa culegem

Raza soarelui

Floarea Soarelui

 

Se le culegem cu vita

Sa-mpletim o cununita

Raza soarelui

Floarea Soarelui

 

Si sa facem o cununa

S-o impletim cu voie buna

Raza soarelui

Floarea Soarelui

 

Sa o ducem lui Hristos

Sa ne fie de folos

Raza soarelui

Floarea Soarelui”

 

“O, ce veste minunata

In Betleem ni s-arata

Astazi s-a nascut, cel far’ de-nceput

Cum au spus prorocii

 

Ca la Betleem, Maria

Savarsind calatoria,

Intr-un mic salas lang-acel oras

S-a nascut Mesia

 

Pe Fiul in al Sau nume

Tatal l-a trimis in lume

Sa se nasca si sa creasca

Sa ne mantuiasca

 

Pastorii cum auzira

Spre locasul sfant pornira

Unde au aflat, pruncul minunat

Si al preamarira

 

E Isus, Pastorul mare

Turma ca El nimeni n-are

Noi Îl laudam si ne închinam

Cu credinta tare”

 

“Colindita nu-i mai multa

Sa traiasca cine-asculta

Sus la ceruri o-naltam

Si la gazde o-nchinam

O-nchinam cu veselie

Si cu mare bucurie

C-am ajuns seara de-ajun

A batranului Craciun

Sus, mai sus v-am inaltat

Ce-am stiut noi v-am cantat

Sa ramaneti sanatosi

Sanatosi si bucurosi

C-am ajuns ziua cea sfanta

Cand colindele se canta

Sarbatoarea lui Hristos

Sa va fie de folos”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *