Blogul. De la terapie pentru sine la prieteni din toate zarile

Prin 2007 treceam printr-o perioada de regasire si redescoperire de sine. Tot atunci infloreau blogurile. Mai toti colegii si cunoscutii mei aveau blog sau aveau de gand sa-si faca un blog. Oarecum urmand trendul, desi n-am fost niciodata genul in pas cu moda, am zis sa incerc si eu. Asa a aparut blogul “felurite” pe platforma blogspot, care imi parea mai accesibila atunci.

In primii doi ani, am scris mult, zilnic, uneori chiar si de doua-trei ori in aceeasi zi. Am scris despre mine, despre prieteni, despre tot si toate, auzite la metrou sau nascocite de mintea mea. De-aia si erau “felurite”.

Din toamna anului 2009, de cand am aflat ca voi deveni mama, scrierile mele s-au rarit treptat spre deloc, pe masura ce timpul s-a comprimat total Si am lasat in urma povestea blogului.

Inca de anul trecut, o prietena imi tot spunea sa ma apuc de scris, ea nestiind de vechiul meu blog. Ca povestesc frumos. Ca am talent la scris. Ca trebuie musai sa scriu si sa imi fac blog. Si dupa ce si-a mai si aruncat un ochi pe vechiul blog, aproape ca si-a facut o misiune din a ma convinge sa revin la scrierile felurite. Si bine a facut!

In aprilie 2016, mi-am facut cadou de sarbatori un blog cu domeniu personal, tema wordpress si toate cele. Asa a aparut iulianaroca.ro cu mesajul “scrieri felurite”. Nu puteam renunta asa usor la istoricul meu in mediul online

Blogul meu nu are nici sase luni. Ai zice ca abia invata sa mearga de-a busilea. Si totusi, cu el sau manata de el, am fost la diferite evenimente, despre care am scris cu mare drag.

Asa am ajuns la evenimentele Social Moms. La evenimentele Totul despre Mame. Sau la Social Media for Parents. Si ma pregatesc de Webstock.

Asa am ajuns la Alfie Khon, Dr. Oz, Tina Bryson sau Esther Perel. Asa am ajuns sa ii cunosc pe Otilia Mantelers, Gaspar Gyorgy, Mirela Retegan sau Nadia Tataru.

Asa am ajuns sa ma intalnesc si sa colaborez cu diferiti bloggeri si oameni din comunicare si online, in special din zona de parenting. Ana, Ioana, Raluca, Tily, Florina, Ana-Maria, Ioana M., Lucia, Laura, Gabriela, Miruna, Monica sunt doar cativa oameni pe care blogul mi-a oferit sansa sa ii cunosc si pe care ma bucur sa ii reintalnesc ori de cate ori am ocazia.

Cu o parte m-am reintalnit recent la primul eveniment marca Digital Parents Talks, ocazie pentru care trebuie sa-i multumesc Anei si Laviniei.

Digital Parents Talks se adreseaza parintilor bloggeri, indiferent de domeniul abordat. E drept, la acest prim eveniment, am fost doar mame si cam 90% cred ca erau pe zona de parenting/familie/copii. Cred ca mi-ar fi placut sa fim din zone de interes diferite, pentru ca sunt convinsa ca si abordarile sunt diferite si, prin urmare, poate sunt mai multe de impartasit si invatat unii de la ceilalti. Dar cred ca asta se va intampla in timp.

Nu o sa va povestesc foarte multe detalii despre eveniment, a facut-o Laura foarte bine aici.

O sa va spun doar cateva lucruri la care m-am gandit eu in urma acestui eveniment.

1. Blogul acesta exista pentru ca imi place sa scriu si, vorbeste lumea-n targ, as scrie si (cat de cat) bine.
2. Blogul acesta nu este doar pentru mine – dah, evident! altfel n-ar fi public! -, dar nici pentru o anume categorie de public nu este (inca!). Scriu despre mine, despre evenimentele la care merg, despre parinti si copii (n-am cum sa evit si nici nu vreau – sunt si eu mama si, in plus, jobul ma arunca zilnic in lumea asta), despre ce vad, ce simt si ce gandesc. Si sper ca exista oameni care rezoneaza cu mine.
3. Nu imi propun sa scriu despre subiecte “care dau bine la public”, chiar daca asta s-ar traduce in trafic. Daca nu cred si nu pot rezona cu un subiect, daca nu ma priveste sau nu consider ca am ceva relevant de spus, mai bine tac.
4. Imi plac povestile si imi place sa scriu povesti sub forma acestor “scrieri felurite”. Si mi-ar placea sa mi se spuna cand si cand daca merg bine pe drumul asta sau mai bine iau o pauza.
5. Ma bucur ca, desi sunt la foarte inceput de drum (pentru ca e un drum nou; chiar daca am mai avut un blog cumva, nefiind cu domeniu personalizat si dupa o asemenea pauza indelungata, publicul de acolo s-a pierdut si o iau practic de la zero), cumva blogul acesta pare ca se misca, face pasi marunti – sper si siguri, se ridica singur, doar prin aceste “scrieri felurite”.
6. Sper ca intr-o zi sa existe mai multe voci critice (constructiv) in baza textelor mele si, poate, de ce nu?, sa si ajung sa cunosc oamenii din spatele acestor voci.
7. Nu ma gandesc la monetizare (chiar daca Ana spune ca acesta va fi subiectul urmatorul eveniment Digital Parents Talks). Cred ca o presiune de acest gen pe un blog atat de bebelus ar prafui inocenta specifica.

Dar, mai ales, am plecat cu gandul ca mi se pare foarte tare creionarea unei comunitati de bloggeri parinti. Si vad niste petreceri tematice intre blogerii parinti. Sau macar niste intalniri la o cafea, mai informale asa Ce ziceti?

Pana la urmatorul eveniment Digital Parents Talks, poate va faceti timp sa urmariti inregistrarea primului eveniment, poate va convingeti sa spuneti prezent.