Pregatiti de pregatitoare. Episodul 3. Cum gasesti o invatatoare buna

In acest episod vorbim despre doamna invatatoare. Stiu ca am inceput seria acestor articole dedicate celor care se pregatesc pentru inscrierea la clasa pregatitoare cu alegerea scolii. Dar, sincer, nu cred ca trebuie sa fie neaparat in aceasta ordine. Se poate intampla sa alegeti o scoala tocmai datorita faptului ca ati gasit invatatoarea perfecta (sau cat se poate de apropiat de perfect) pentru copilul vostru. Sau, in caz ca aveti in topul preferintelor nu una ci doua sau chiar mai multe scoli si nu reusiti sa luati o hotarare, identificarea unei invatatoare cu care sa rezonati este cu siguranta elementul decisiv.

Din start, insa, va spun ca nu cred ca exista un profil universabil valabil pentru portretul unei invatatoare bune.

Exista o vorba la noi: “omul sfinteste locul”. Si eu chiar cred ca asa este. Oricat de poleita sau, dimpotriva, daramata ar fi scoala, omul din fata clasei poate schimba cu totul universul respectiv. Omul din fata clasei este cel care ii sprijina pe copii in procesul de adaptare la noul mediu de invatare; ii indruma primii pasi spre dorinta de cunoastere; ii insufla bucuria de a merge la scoala, de a descoperi si invata lucruri noi, de a cauta si a munci sa devina mai bun. Mai ales cand vorbim de clasele primare si, in special, de clasa pregatitoare. Si daca omul acela isi face bine treaba, daca reuseste sa il determine pe copil sa mearga de si cu placere la scoala, sa fie fericit in primii ani de scoala, cred ca asta valoreaza mai mult decat orice titulatura de scoala.

Si mai e o vorba: “daca e sa invete, invata oriunde”. Sau cu oricine. Eu cred ca invata cu cineva anume. Cu acel cineva care ii este alaturi cu adevarat in acest proces, care il asculta, il intelege, este implicat.

Ghid pentru o invatatoare buna

Ca si in cazul scolii, binele este insa relativ. O invatatoare considerata buna de anumite voci nu o face buna pentru oricine. Punctele de vedere pot fi diferite, asteptarile si pretentiile de la o invatatoare pot fi altele.

Si cred ca totul pleaca de la copil. Ce tip de invatatoare i s-ar potrivit copilului. In functie si de ce va doriti pentru copilul vostru, bineinteles – sper eu mai multa fericire si dezvoltarea armonioasa ca indivi si mai putin note de premiant, cu orice pret.

Va propun 10 perspective de analiza. Cu mentiunea ca sursele de informare sunt cam aceleasi cu cele referitoare la scoala, prezentate in primul episod al campaniei „Pregatiti de pregatitoare”.

1. Varsta. Doamna invatatoare poate fi mai tanara sau mai in varsta.
   1. Cu tineretea poate veni entuziasmul de inceput, dar si lipsa de experienta (desi daca descoperiti ca doamna a urmat un Liceu Pedagogic, ceva experienta exista sigur, la cata practica se face in acest Liceu; eu personal nu voi uita probabil niciodata orele de practica si orele de munca pentru pregatirea orelor de practica din liceu, mai ales ca pe atunci nu exista acces la internet si imprimanta, iar materialele didactice si fisele de lucru se faceau manual).
   2. Asa cum o varsta inaintata poate fi garantia experientei, dar poate veni si cu un sentiment de “m-am saturat”, cu rutina care sterge sansa creativitatii si deschiderii la nou. Depinde ce va doriti mai mult, pentru ce ati risca mai mult, ce informatii culegeti din diferitele surse de informare.
   3. Personal, nu as recomanda o doamna care urmeaza sa se pensioneze sau s-a pensionat deja, chiar daca experienta si alte voci o recomanda, pentru ca, desi teoretic isi poate prelungi contractul inca trei ani pe post, daca se razgandeste si in clasa a III-a sau a IV-a copilul va avea o alta invatatoare?
2. Experienta certificata. Asa cum stiti probabil, profesorii, inclusiv cei de invatamantul primar, trec prin diferite etape de evaluare si grade didactice.
   1. Acum, multi privesc gradele astea doar ca pe o diferentiere salariala. Gradele arata insa si ca profesorul respectiv a trecut prin niste examinari, evaluari.
   2. Totusi, eu una nu as pune asa mare pret pe grade. Dar m-ar interesa ca invatatorul sa aiba definitivatul dat, sa fie titular – ca sa nu risti ca in anul urmator sa vina alt invatator, cand copiii abia s-au obisnuit cu unul, si tot asa.
   3. Eu as incerca sa aflu si daca a absolvit un Liceu Pedagogic. Stiu, sunt subiectiva, dar cum spuneam stiu foarte bine practica din liceu. Eu am facut practica pedagogica si in facultate, dar a fost nici 1% din cat am facut in liceu. Iar in liceu nu am fost doar la o clasa si nu doar la o materie (ca in facultate). In cinci ani de liceu cu o zi de practica pe saptamana si inca o saptamana de practica in fiecare din cele trei trimestre (cum era atunci), la care se adaugau orele de metodica pe fiecare materie la care tot simulari de lectii faceam, te lovesti de suficiente situatii care sa iti cladeasca un fundament solid pentru experienta de profesor.
3. Rezultatele. Aici intra rezultatele scolare, de la clasa, de la concursuri, de la olimpiade. Si depinde doar de propria perspectiva asupra acestora, daca le acordati mai mare sau mai mica importanta. Mie personal nu mi se par atat de relevante.
   1. Dincolo de povestile cu note pe baza de cadouri, discutie in care nu vreau sa intru acum, am auzit cazuri de invatatori care dadeau tuturor copiilor calificativul “foarte bine”, pe linie, pana in clasa a IV-a, pentru a inlatura orice termen de comparatie si pretext de competitie. Ca e bine, ca nu e bine, n-as putea sa va spun eu. Daca aveti un copil competitiv si considerati ca aceasta competitivitate il ajuta, prin urmare o incurajati, probabil ca un astfel de invatator nu este tocmai recomandat in cazul vostru.
   2. Sunt invatatori care pun foarte mare pret pe concursuri, care isi inscriu copiii la zeci de concursuri pe an, dar sunt si invatatori care nu incurajeaza participarea copiilor la concursuri, sunt foarte selectivi si recomanda unul – doua concursuri pe an, eventual concursuri diferite, in functie de abilitatile si inclinatiile copilului. Daca voi considerati ca un copil are nevoie sa treaca prin experienta concursurilor, ca asta il intareste, il formeaza, il pregateste pentru mai tarziu, ca recomand sa cautati invatatori care au in portofoliu multi copii inscrisi la multe concursuri. Eu, spre exemplu, nu sunt un mare fan al concursurilor. Nu prea le vad sensul, mai ales daca sunt de genul acela de concurs la care merge toata lumea – fie ca vrea, stie ceva, ii place sau nu – , toata lumea castiga – experienta, o revista cu o jucarie si o diploma. Cred ca stiti modelul de la gradinita! Nu sunt pentru competitie exagerata, nu sunt nici pentru premii egale de parca toti am fi la fel si cu atat mai putin nu sunt pentru spiritul de turma – chiar nu inteleg de ce trebuie sa mergem toti la aceleasi activitati, de ce trebuie sa ducem un copil la un concurs de matematica, spre exemplu, daca lui nici macar nu ii place matematica si nici pare sa aiba vreo inclinatie spre aceasta materie.
   3. Olimpiadele cred (sau mai bine zis, sper) ca sunt altceva. Ca la olimpiada chiar ajung copiii pregatiti si care iubesc materia respectiva si isi doresc sa arate asta (desi nu consider ca e musai necesar la varstele astea; sunt studii care spun chiar ca nu sunt recomandate pana la varsta de 12 ani, dar cred ca si aceste recomandari ar trebuie personalizate pe tiparul individual al fiecaruia). Depinde de cat cata importanta acordati acestor olimpiade. Eu am fost la olimpiada, ca si copil, e drept ca nu imi amintesc ca pe atunci sa fi avut olimpiade la clasele primare; nu imi amintesc sa ma fi ajut cu ceva in mod deosebit aceste olimpiade, cu exceptia celor din liceu – a, si cred ca a mai fost una din clasa a V-a – care, fiind faze nationale, mi-au purtat pasii spre orase noi sau pe care nu le vizitasem de mult si m-am bucurat de o mini-vacanta.
4. Stilul de predare/evaluare si tactul pedagogic. Asta mi se pare mie cel mai important!
   1. Cum spui ce ai de spus astfel incat sa ii faci pe copii sa te asculte, sa te urmareasca si sa retina ceva din ce ai povestit in clasa. Ce ton foloseste. Ce exemple prezinta. De cate ori poate sa repete acelasi lucru si sa raspunda la aceeasi intrebare. Cum incurajeaza si cum corecteaza. Cate comparatii face si cum “pedepseste”.
   2. Aici cred ca intra si cat de bland vorbeste sau cat de mult tipa (nici nu vreau sa ma gandesc la corectia fizica).
   3. Alegerea va apartine, bineinteles! Eu zic sa va uitati la ce tip de personalitate raspunde cel mai bine copilul vostru. Probabil ca ati vazut acasa, dar si la gradinita (mai ales daca a avut mai multe educatoare), la ce tipar reactiona cel mai bine copilul. Sunt copii care fug de oamenii duri; sunt copii care prefera sa fie dragaliti si iubiti la scoala/gradinita ca si acasa, de mama; sunt copii care par sa aprecieze fermitatea si corectitudinea in atitudine a unui cadru didactic; sunt copii care practic ii fac din vorbe pe profesorii slabi. Eu stiam, spre exemplu, ca baiatului meu i s-ar potrivi un om care sa ii explice, dar care sa fie si ferm.
   4. Si mai implica raportul dintre predare si evaluare, dintre invatare clasica si invatare moderna, intre teorie si practica, intre expunerea lectiei ca pe o poezie si impletirea cu jocul si joaca. Imi amintesc ca uneori, cand era meu in fata clasei, si ma uitam ca dupa 20 de minute de geografie si istorie, ii pierdeam practic pe copii, mintea lor nu mai putea ramane concentrata, le propuneam cinci minute de pauza in care spuneam bancuri, cantam, imi povesteau ce doreau ei. Ca ei fredonau BUG Mafia, asta e alta poveste! Dar se eliberau, se deconectau si dupa cele cinci minute, reluam lectia cu o alta energie.
5. Ore de arta vs ore de matemtica. Sau, altfel spus, dorinta de respectare a orelor de muzica si activitati practice, fara a le inlocui cu exercitii suplimentare la matematica.
   1. In copilaria mea – si am auzit ca inca se mai practica – multe invatatoare inlocuiau aceste ore, plus ora de sport, cu ore de matematica. Din fericire, astazi orele de sport sunt sustinute de profesori specializati – imi place sa cred ca si fac sport la orele respective. Dar eu cred ca este la fel de important sa fie respectate si orele de muzica si arte practice. Chiar daca un copil nu este talentat la muzica sau la desen, contactul cu aceste arte, cu frumosul in general si frumosul artistic in special, mi se pare esential. Si sa stiti ca cei mici simt acest lucru.
   2. Cand am ajuns eu prima data la catedra, pe vremea in care toate orele erau sustinute de invatatoare, copiii mei erau cei mai fericiti la aceste ore. Sa le fi vazut bucuria cand le-am spus ca nu renuntam la ora de sport, chiar daca afara ploua si nu avem sala de sport, si ca vom face sport in clasa, vom invata cum se da raportul, vom face exercitiile de incalzire si vom adapta niste jocuri pentru spatiul din clasa, cu bancile impinse in spatele clasei!
6. Temele, culegerile, lucrul suplimentar. E, aici e delicat. Exista acest curent “fara teme”. Personal, recunosc, nu sunt adepta acestui curent. Nu cred ca, in sistemul actual, la programa scolara si manualele existente, poti sa excluzi cu totul temele. Cred insa in valoarea unor teme cu masura, eventual individualizate in functie de nivelul de cunoastere, de necesitate de recuperare sau dorinta de performanta. Insa nici curentul culegere peste culegere pe langa alta culegere nu mi se pare tocmai o optiune. Asa ca, la acest capitol, va las sa hotarati ce va doriti pentru copilul vostru, ce credeti ca e bine si are nevoie si alegeti in conformitate.
7. Activitatile extra-scolare. Un al capitol care pentru mine conteaza foarte mult. Dincolo de cunostintele prevazute in programa, pentru dezvoltarea copilului mi se par foarte importante cunostintele si activitatile din afara programei. Un spectacol de teatru. O vizita la muzeu. Un atelier intr-un muzeu sau in parc. Sau un concert de colinde de Craciun in biserica, spre exemplu, cum am avut noi ocazia si placuta surpriza la sfarsitul anului trecut. Pentru mine, cel putin, aceste activitati il ajuta pe copil sa se descopere pe sine si pe colegii lui in contexte diferite. Legatura cu colegii de clasa si doamna invatatoare se construieste si se sudeaza altfel, spre adevarate prietenii. Pe langa evidenta completare a cunostintelor dobandite la scoala.
8. Activitati cu participarea parintilor. Posibilitatea organizarii unor activitati (chiar si in scoala) cu participarea parintilor este relativ recent luata in considerare de scoala si invatatori, dar nu este exclusa sau imposibila. Eu cred ca implicarea parintilor in activitati scolare ii poate ajuta pe copii sa se adapteze mai bine, sa castige acel sentiment de siguranta si incredere in ce se intampla la scoala. Plus ca si la relatia parinte-copil se mai pune o caramida valoroasa.
9. Serbari tematice. Inca un subiect delicat. Din nou, castiga tot mai multi adepti curentul anti-serbari, fie din motive de “stres”, fie din motive de “toceala”. Va spun din start, ca eu sunt pentru serbari. Nu va spun insa ca trebuie sa fiti de acord cu mine. Dar va spun de ce sunt eu pentru serbari.
   1. Pentru ca serbarea e motiv de stres doar daca invatatorul sau parintele o vad asa. Serbarea poate fi motiv de sarbatoare, de bucurie, de petrecere. Depinde de cum o privim noi si cum ii invatam pe copii sa o priveasca.
   2. Serbarea implica un joc de rol si nu vad de ce cautam cursuri de teatru pentru copii, pe bani grei, nu neaparat si cu rezultate concrete, dar fugim de o banala serbare. Un joc de rol inseamna sa intri in pielea altui personaj, sa intelegi un alt personaj, sa empatizezi cu el, ceea ce ar putea ajuta mai tarziu la capacitatea de intelegere si empatizare cu alte persoane.
   3. Serbarea inseamna exprimarea in fata unui public. Si cred ca ne dorim niste viitori adulti care sa nu se teama sa vorbeasca in public. Chiar daca la serbare se va incurca, va avea emotii, mi se pare un bun exercitiu tocmai in gestionarea emotiilor si infrangerea tracului.
   4. Serbarea inseamna memorare. Da, stiu, aici e problema. Si eu nu inteleg de ce. Memoria, capacitatea de memorare, se dobandeste si se dezvolta prin exercitiu. Si nu e vorba ca o sa mai tina minte sau nu poezia invatata pentru serbare, e vorba doar despre exercitiu. Presupun ca vrem ca, mai tarziu, sa retina informatiile de la istorie, anatomie si ce-o mai invata copilul la clasele superioare. Va avea nevoie de memorie, cred, pentru asta.
10. Familia. Poate suna ciudat. Dar pentru unii parinti conteaza ca doamna invatatoare sa aiba copii. Din punctul lor de vedere, o doamna invatatoare care are copii, intelege mai bine copiii si etapele lor de dezvoltare. Posibil sa fie asa. Dar sper ca nu aveti pretentii ca doamna invatatoare sa fie mama copilului vostru. Adica, da, ar fi ideal ca doamna sa ii priveasca pe copiii de la clasa ca pe copiii ei, dar nu poate fi mama pentru 30 de copii, nu poate sa ii alinte pe toti si le acorde atentie tuturor in egala masura. Nici o mama cu minimul doi copii nu ii iubeste pe toti la fel, chiar daca ne exprimam asa.

Probabil va intrebati daca si cu cine ar trebuie sa vorbiti pentru un anumit invatator. Daca va doriti cu adevarat pe cineva anume, doar pe acel cineva, incercati sa aflati care este politica scolii, conducerii scolii sau a invatatorului respectiv.

Stiu scoli care in anii trecuti au functionat ceva de genul primul venit, primul servit. Adica, in ziua inscrierii, parintii care depuneau cererea de inscriere spuneau si ce invatator vor si primii 25 de copii, sa zicem, care optau pentru invatatorul respectiv intrau sigur la clasa lui, ceilalti erau nevoiti sa se reorienteze spre altcineva.

Sunt scoli in care repartizarea este facuta de conducere, caz in care probabil trebuie sa va exprimati optiunea in fata conducerii. Si scoli in care decizia de „repartizare” era a cadrelor didactice. Nu trebuie sa va povestesc de zvonurile „doamna X are clasa completa din ianuarie”.

Au fost scoli in care parintii nu au avut voie sa isi exprime preferintele public, la inscriere, in timp ce in alte scoli, parintii erau chiar rugati sa faca un top 3, la inscriere, pentru o repartizare cat mai aproape si de dorintele parintilor.

Recent a fost anuntat si calendarul propus pentru desfasurarea inscrierilor la clasa pregatitoare in anul scolar 2018-2019, pe care il gasiti detaliat in episodul doi al campaniei „Pregatiti de pregatitoare”.

Va doresc rabdare si mult succes! Sper ca in toamna copii vostri sa aiba in fata omul potrivit!