Sa ne dragalim

Mami, ne dragalim?

Mami, ma dragalesti putin?

Nu stiu ce varste au copiii vostri. Dar probabil ca stiti deja ca toti copiii trec prin diferite perioade de dezvoltare. Eu imi amintesc foarte clar de cateva dintre ele.

Perioada “nu”. Aici imi amintesc, de parca a fost ieri, un moment in care, fiind la plimbare, Robert s-a oprit si a spus “nu”.

“Nu, ce?”, am intrebat.

“Nu”, a venit raspunsul lui la fel de sec.

“Nu mai mergem?”

“Nu!”

“Ne intoarcem acasa?”

“Nu!”

“Stam pe loc?”

“Nu!”

“Nu inteleg. Mergem mai departe, ne intoarcem sau stam pe loc?”

“Nu!”

Si am asteptat sa zica da.

Apoi, imi amintesc de perioada “de ce”. Cred ca e cea mai cunoscuta perioada din dezvoltarea copiilor. Pentru ca, intr-adevar, uneori simti ca nu mai ai scapare. Orice ai raspunde, fii sigur ca mai urmeaza un “de ce?”.

Eu am incercat sa nu i-o retez niciodata lui Robert spunandu-i “d-aia” sau “c-asa vreau eu”, desi imi venea cel mai repede in minte o replica din copilaria mea, pe care ne-o spuneam intre noi, copiii, “de kiki, de miki, de trei lei ridichii”.

Unii spun ca asta e si motivul pentru care perioada “de ce” pare sa nu se termine la noi. Pentru ca “ii dau apa la moara” cu raspunsuri.

Draga mi-a fost perioada “te iubesc”. Vorbesc serios, chiar exista o perioada in care auzi de nspe mii de ori intr-o zi “te iubesc”.

Prima data te topesti. Apoi te umfli in pene. Pentru a ajunge sa te intrebi daca iti zice asa, ca si cum ar spune “mi-e foame” sau daca intelege sensul cuvintelor. Apoi te prinzi ca spune “te iubesc” pentru ca nu stie cum sa isi exprime altfel dragul si dorul de tine. Si pentru ca de fapt cere sa ii spui si tu ca il iubesti. Cat mai des.

De fapt, cred ca e tot un soi de teama de abandon (stiti, aia de a cateva luni cand urla imediat ca ti-ai luat privirea de la el), doar ca e imbracat mult mai frumos Si care, in timp, se transforma intr-un soi de rutina, dar nu in sensul de banalizare, ci de rutina de reasigurare. Cam cum sunt pupicii intre parteneri, cand se despart dimineata, cand fiecare pleaca la jobul lui.

Noi suntem acum in perioada de “dragaleala”. Nici eu nu stiam de ea, stati linistiti. Dar ma bucur din plin ca exista. Jocurile noastre de seara, seria de gadilat si pupici, care la inceput se intamplau sporadic, in functie de starea de spirit, sunt acum cerute in mod expres. Si nu doar seara. Si dimineata, la trezire. Si la pranz, in weekend. Si ori de cate ori ne regasim impreuna.

“Mami, ne dragalim?” sau “Mami, ma dragalesti putin?”

“Cum vrei sa te dragalesc? Cu gadilici sau cu pupici?”

“Si, si!”

Si ne dragalim

Ceea ce va urez si voua!