Ganduri. Amintiri

taxa de intrare

By  | 

Urasc spitalele, desi cred ca ar trebui sa-mi fac abonament. Sunt doua persoane la care am tot fost la spital in ultimii ani si trei spitale pe care cred ca as putea sa le gasesc si cu ochii inchisi: Spitalul Sf. Maria, Institutul ORL Panduri si Institutul Oncologic.

Desi e ciudat sa folosesc acest verb, pot spune ca “prefer” ORL-ul din Panduri. Pentru simplul motiv ca acolo spaga e legala. Ma refer la acea spaga pentru vizite in afara programului de vizita.

Cati dintre voi (noi) n-a fost nevoita sa zambeasca dragut, sa se milogeasca si sa vare banuti palmati portarului care “pazeste” bolnavii nu cumva sa fie stresati de oamenii dragi care vin la ei cu hainute, mancare comestibila si o tona de incurajari si optimism.

La Panduri scrie frumos la intrare ca in afara orelor de vizita, trebuie sa platesti o taxa de intrare. Spui unde te duci, dai banutu’, ti se da chitanta si gata. Nu tu mutre schimonosite de portari nesuferiti, nu tu vorbe de doi lei cu “stiti, vedeti, scrie clar, orele de vizita s-au terminat, nu va pot lasa sa intrati”, nu tu favoruri goale “haideti, treceti, sa nu ziceti ca sunt eu rau”. Le-am auzit pe-astea de atatea ori ca numai gandul la ele imi provoaca greata.

Eu prefer totul curat. Daca e sa dau, zi domnule de la inceput. Ca dau si gata. Si as prefera sa fie asa si la doctori (ca suntem la capitolul spitale). Ce e aia vorba din pacient in pacient? Nu, tata, sa fie scris acolo frumos in salon, sau la cabinetul medicului, sau la sala de operatie, sau undeva sa existe un catalog ca un menu: operatie – medic x lei, anestezist y lei, asistenta z lei. Ca aia care nu se pricep sa dea spaga ce fac? Sau daca n-au primit informatii la zi de la fosti pacienti si dau mai putin pentru simplul motiv ca intre timp preturile au mai crescut? Daca tot trebuie sa dam in stanga si-n dreapta, macar sa stim cat si cui sa dam, sa dam toti la fel cel putin, nu sa vina unul mai in bani si sa ne strice piata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *