Foarte mandra de tine, puiul meu!

Am fost tare mandra astazi de puiul meu!

A avut la scoala sezatoare cu obiceiuri si traditii romanesti de Sf. Andrei si Ziua Nationala.

“Avem surprize pentru parinti la serbare. Dar nu pot sa iti spun, ca e surpriza!”, m-a amenintat Robert cu cateva zile inainte. Nici nu ma gandeam sa-l cer sa-mi dezvaluie surpriza. Asa ca astazi abia asteptam!

Ii pregatisem costumul popular si prajitura, asa cum ne rugase doamna invatatoare; cu ajutorul mamei, aveam un chec tricolor, in culorile steagului Romaniei. Reusisem sa-l conving sa cu greu, dar reusisem, sa ii ofere doamnei invatatoare si intregii clase o surpriza – dansul popular inclus in spectacolul de iarna din acest an de la optionalul de dans. Si incercam din rasputeri sa nu am emotii.

Si am ajuns la scoala. Am vazut o clasa plina de copii frumosi, imbracati in costume populare – din 30 de copii, n-au existat nici macar doi care sa aiba costume la fel; extraordinar!. Si o doamna invatatoare superba, in costumul sau popular.

M-am gandit ca eu n-am avut parte de asa imagine la scoala. Doar la gradinita. O doamna draguta, care ne-a invatat sa cantam si sa dansam pe ritmuri populare. Intr-un an, cred ca eram grupa mijlocie, imi amintesc ca am avut un spectacol folcloric si, pentru ca nu erau suficienti baieti pentru dansuri pe perechi, unele fetite – inclusiv eu – am purtat itari, brau si cusma

Pentru Robert, a fost prima data cand a purtat un costum popular. Si ii sta atat de bine!

Sezatoarea a fost minunata. Cu poezii, cu ghicitori, cu cantece si dansuri populare. Si am pus la incoltit grau (pentru prima data!) impreuna cu Robert – fiecare parinte a fost alaturi de copilul sau in aceasta activitate. “Ce ma bucur ca o sa am un an bun”, a spus Robert dupa ce am pus graul la incoltit.

Am facut steaguri tricolore ; in forma de inima!

Cate emotii au fost in sala nu stiu daca va puteti imagina. Simteai cum toata clasa vibreaza. Cred si sper ca nu a fost parinte care sa nu fi fost incantat si mandru de copilul sau, de intreaga clasa, de doamna invatatoare!

Eu am plans. Dar cred ca asta nu va mira. Ma stiti cat de sensibila sunt si ca plang si la tristete si la bucurie. Si mai ales la asa emotii.

Iar cand Robert i-a reamintit doamnei de surpriza lui si a iesit in fata clasei si a inceput sa danseze… filmam si plangeam. Stiam cata munca de lamurire am dus, stiind ca are nevoie sa vada, sa simta, ca nu e rau sa fii si in fata, sa fie aplaudat si admirat pentru ceva ce stii sa faci. Am fost atat de mandra de el ca nu a renuntat, ca a continuat sa-si vada de pasi chiar si cand cativa copii i s-au alaturat si a trebuit sa aiba grija sa nu ii loveasca…

“Asta da surpriza!”, a exclamat unul dintre colegii lui cand si-a incheiat dansul. “Bravo, Robert!”. “De nota 10, Robert!”. Si eu abia imi tineam lacrimile.

Imi doresc atat de mult ca dupa aceasta experienta sa capete macar o picatura in plus de curaj si incredere in sine! Este un copil atat de bun! Si are atat de multe de aratat! Si nu o spun doar pentru ca e al meu. Sunt multi copii buni. Dar cred ca e pacat ca acesti copii buni sa ramana in umbra, sa se obisnuiasca in spate. De aceea am luptat sa il conving. Nu pentru ca vreau sa fie mai cu mot. Ci pentru ca stiu ca trebuie sa fac ceva, sa il ajut. Ca merita!