Ce-mi plac taticii tatici!

Imi plac unii tatici de mor! Aia care sterg nasuc si fundulet de bebe. Aia care merg cu copilul atarnat de gatul lor, ca si cum puiul ala ar face parte din fiinta lor. Aia care nu dorm noptile si stau la capul copilului, sa-l verifice daca mai are febra. Si taticii de genul celui pe care l-am vazut zilele trecute la mall.

Eram la masa si, la cateva mese distanta, era un tatic care cred ca avea in jur de 30 de ani, cu fetita de vreo 4-5 ani si o batranica garbovita, am zis eu ca era bunica lui si, deci, strabunica fetitei.

Initial, i-am vazut in treacat, ca asa am obiceiul sa scanez lumea din jur

Dar m-am topit cand s-au ridicat.

Grija si blandetea cu care le-a ajutat pe amandoua – si pe fetita si pe bunica – sa se imbrace. Dragostea cu care si-a luat fetita de mana si apoi si-a indoit bratul pe care i l-a aratat bunicii, sa il cuprinda de brat. Stralucirea din privire cand mergea asa, la mijloc, intre cele doua suflete de fata care, in mod vadit, erau comoara pentru el.

Un tablou care m-a bucurat si mi-a dat speranta.

Barbatii, baietii de azi si tatii de maine, nu trebuie sa fie doar puternici, fara sa-si tradeze sentimentele, niste duri de piatra. Barbatii, baietii de azi si tatii de maine, pot fi si asa. Sensibili, atenti, aparent vulnerabili, grijulii, cu suflet frumos.

Ce mandru si fericit trebuie sa fi fost avand la brat pe bunica – cred ca toti avem sau am avut o bunica fata de care sa fi avut o slabiciune si o dragoste imensa – si pe propria fiica. Si ce mandra si fericita trebuie sa fi fost bunica, sa iasa la masa in oras cu nepotul si stranepoata. Ce imagine de familie frumoasa!

Iar eu i-am privit cu bucurie de parc-ar fi fost ai mei. Si mi-am dorit pentru copilul meu, baiatul meu sensibil, un astfel de moment in viitor.