Evenimente

Legea 1 iunie – zi nationala, pe ultima suta de metri

By  | 

Parlamentul a fost din nou luat cu asalt de copii, insotiti de Andreea Marin, Tily Niculae, Virgil Iantu si reprezentantii Itsy Bitsy, in incercarea de a-i convinge pe deputati sa voteze legea de declarare a zilei de 1 Iunie zi libera nationala.

Din pacate, ieri plenul Camerei Deputatilor nu a avut cvorum, asa ca votul final pentru legea 1 Iunie zi libera nationala se va da la urmatoarea sedinta, cel mai probabil saptamana viitoare.

Propunerea legislativa este sustinuta de campania derulata de grupul de initiativa format din Itsy Bitsy FM si Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie, liderii de opinie – Andreea Marin, Virgil Iantu si Tily Niculae, parlamentari, specialisti psihologi, asociatii de parinti.

Campania urmareste sa imbunatateasca relatia dintre copiii si parintii din Romania, determinandu-i pe cei din urma sa petreaca timp de calitate impreuna cu cei mici.

Camera Deputatilor a dezbatut deja propunerea legislativa care modifica articolul 139 din Legea nr. 53 / 2003 – Codul Muncii, ce vizeaza declararea zilei de 1 Iunie, Ziua Copilului, zi libera la nivel national. Urmeaza votul in plenul Camerei Deputatilor pentru ca ziua de 1 Iunie sa fie a copiilor si parintilor din intreaga Romanie, care vor sarbatori impreuna cea mai importanta zi din an pentru familie.

Dupa ce va fi votata in Camera Deputatilor, legea va merge spre promulgare la Presedintele Romaniei care o va promulga in maximum 20 zile de la data primirii sau o va trimite inapoi la Parlament pentru reexaminare. Dupa promulgare, legea va fi publicata in Monitorul Oficial si intra in vigoare in termen de 3 de zile de la data publicarii.

Tinem pumnii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *