SOS Satele Copiilor – o sansa pentru copiii fara sansa

Cu SOS Satele Copiilor am facut cunostinta prima data prin 2000 – 2001. Eram la inceputurile mele in presa si cum jurnalistii cu vechime erau asaltati de diferite invitatii pe care nu puteau fizic sa le onoreze in egala masura, am primit misiunea de a tine locul unuia dintre ei la o conferinta SOS Satele Copiilor. Habar nu aveam cine sunt atunci, dar conceptul lor m-a cucerit pe loc. Imi amintesc si acum de “familia” dintr-una din casele din “sat”, cu o mama – chiar daca nu era mama biologica, era mama cu tot sufletul – si sapte copii de varste fericite. Daca cine mi-ar fi povestit dinainte, n-as fi crezut ca poti citi fericire pe fetele unor copii pe care viata i-a pus la grea incercare inca din primii ani sau chiar primele zile de viata.

Mi-a ramas in minte ideea de familie si eforturile depuse pentru ca acei copii sa creasca simtindu-se iubiti intr-o familie, chiar daca nu este familia standard, asa cum o intelegem noi.

Spre deosebire de caminele de copii in care fusesem pana atunci, copiii de la SOS Satele Copiilor nu ti se aratau dornici sa ti se atarne de gat, din motive de lipsa de afectie, ci mai degraba erau dornici sa-ti povesteasca despre ei, cu zambet larg.

Anul acesta, deci dupa mai bine de un deceniu si jumatate, drumurile ni s-au intersectat indirect. Sotul meu a fost implicat, prin compania la care lucreaza, intr-un proiect de sustinere a SOS Satele Copiilor. Proiect la care au fost invitati si copiii angajatilor companiei care au pictat alaturi de copiii din Satele Copiilor. Baiatul meu a fost foarte incantat, pentru ca a lucrat cot la cot cu un baiat putin mai mare decat el care a avut rabdare cu el, i-a explicat ce trebuie sa faca si l-a ajutat atunci cand a fost nevoie. Avem acasa tabloul realizat de ei, pe care bineinteles ca l-am cumparat la licitatia din cadrul proiectului.

Ieri, Asociatia SOS Satele Copiilor Romania si Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Copil au anuntat inchiderea proiectului “Rolul organizatiilor neguvernamentale in ingrijirea alternativa a copiilor – Investitie comuna in calitate”, care a avut ca scop imbunatatirea cadrului in care functioneaza ONG-urile, indeosebi in ceea ce priveste finantarea serviciilor sociale.

Principalele probleme identificate pe parcursul intalnirilor regionale organizate in cadrul proiectului ”Rolul organizatiilor neguvernamentale in ingrijirea alternativa a copiilor – Investitie comuna in calitate”, finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, in cadrul programului Fondului ONG in Romania, la care au participat un numar de 48 institutii publice si 68 organizatii neguvernamentale furnizoare de servicii de protectie alternativa in domeniul protectiei copilului sunt: cooperarea/colaborarea deficitara intre autoritatile publice si ONG atat in ceea ce priveste parteneriatele incheiate; comunicarea  si implicarea ONG-urilor in procesul de evaluare de nevoi, de programare al serviciilor si cel decizional dar si finantarea redusa a serviciilor de ingrijire alternativa furnizate de catre ONG-uri.

Copiii lipsiti de ingrijirea parinteasca aflati in serviciile ONG-urilor devin, de cele mai multe ori, copii invizibili pentru autoritatile publice imediat dupa stabilirea masurii plasamentului.

In prezent, ONG-urile primesc doar o alocatie de plasament in cuntum de 600 lei pe luna pentru fiecare copil si pot aplica, anual, pentru subventie guvernamentala. Aceasta din urma are o valoare lunara de maxim 250 lei, valoarea fiind insa diferita de la o unitate administrativ teritoriala la alta. Dar, pentru ca statul roman nu si-a facut inca un sistem de contractare a serviciilor cu furnizorii privati de servicii, acestia nu primesc in rest niciun ban (respectiv diferenta pana la limita standardului minim de cost), desi practic e incalcata legea 292/2011, care spune ca de la bugetul de stat se asigura finantarea intregului sistem de asistenta sociala, si de la public si de la privat.

Atragerea de fonduri private pentru sustinerea copiilor lipsiti de ingrijirea parinteasca devine o sursa importanta de venituri, dar si ea presupune dificultati intrucat companiile si persoanele fizice prefera sa acorde donatii sau sponsorizari o singura data sau pe termen scurt.

Eu, personal, nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar intampla cu acesti copii, daca solutiile de ingrijire alternativa – si ma refer la genul asta de “camine”, gen SOS Satele Copiilor –  ar disparea.

Copiii n-au niciodata nicio vina. Ei doar au dreptul sa fie sustinuti, sa li se dea o sansa sa-si arate sufletele frumoase si mintile luminoase.

Iar eu sper ca peste alte doua decenii SOS Satele Copiilor nu doar sa existe inca in Romania, ci sa se extinda, sa fie in cat mai multe locuri din tara, cu cat mai multa sustinere.