Dilema discutiilor despre sex cu cei mici

Recunosc ca nu am fost genul de parinte care, inainte chiar de a se naste copilul, sa-mi fac planuri despre marea discutie despre sex. Primisem mai multe “amenintari” cu privire la acest moment, dar niciodata nu mi s-a parut un capat de tara. M-am gandit ca voi raspunde la intrebari, cat de bine ma voi pricepe, lasand in trecut povestile despre barza.

Ceea ce am si facut, de altfel, pana acum, fara sa anticipez foarte mult. Adica, daca am fost intrebata daca si fetele au puta, nu m-am apucat sa povestesc si despre orgasm.

Constat insa ca exista tot felul de pareri cu privire la discutia despre sex cu cei mici. Sunt voci care sustin ca educatia sexuala, nu doar despre organele sexuale, ci despre act sexual si toate detaliile, inca de la varste foarte fragede, in jur de 4 ani, in timp ce alte voci sunt la polul opus si cred ca educatia sexuala trebuie facuta spre adolescenta.

In mod evident, povestea berzei nu mai poate avea sorti de izbanda in fata copiilor nostri. Si cu siguranta, replici de genul “o sa afli tu cand o sa fi mare” nu o sa le stearga copiilor curiozitatea pentru propriul corp si diferentele fizice de gen.

Dar este cea mai buna solutie de abordat problema sexualitatii in fata celor mici? Si cum sa fac? Sunt intrebari pe care le aud de la foarte multi parinti de varsta mea.

Adevarul e ca parintii din ziua de azi nu trebuie certati ca nu indraznesc, simt o anumita jena si nu stiu cum sa inceapa discutiile despre sex cu cei mici. Nici nu au de unde sa stie.

Sunt convinsa ca toti ne amintim propriile curiozitati in materie, chiar si intr-o vreme in care accesul la informatii de acest gen sau imagini care sa te trimita cu gandul la sex nu erau la indemana, asa cum sunt astazi la tv, in ziare, pe toate drumurile.

Eu imi amintesc spre exemplu ca intr-o zi, cand veneam de la gradinita, cred ca aveam aproape sase ani, am surprins doi colegi de sex opus care se studiau reciproc. Apoi, in clase primare, imi amintesc ca un coleg venise cu o revista straina cu trupuri goale, ceva gen Playboy sau Hustler, nu mai stiu; mi-au ramas in minte insa discutiile referitoare la o reclama la prezervative – ma rog, nu stiam noi despre asa ceva atunci, tocmai de aceea ne intrebam ce faci cu punga aia. Sau ca in clasa a IV-a ne povestea o colega despre “ciclu”. Era prima careia i se intamplase, iar noi, celelalte, eram total paralele si nu stiam cat de teama trebuie sa ne fie. In clasa a V-a am invatat despre plenizarea florilor si imi amintesc ca , in pauze, baietii le alergau pe fete sub pretextul “te polenizez”. Tot pe atunci au inceput si glumele despre pachetele de vata. Si nu am cum sa nu imi amintesc orele de anatomie, care – la noi, cel putin – au fost tinute diferentiat; doamna noastra a decis sa vorbeasca despre aparatul reproducator masculin doar cu baietii, pe fete dandu-le afara din clasa si, la fel, despre aparatul reproducator feminin doar cu fetele, baietii ascultand pe la usi. Va dati seama ca, in pauze, avea loc o “share”-uire de informatii de mare fel.

Ceva imi spune ca tabloul acesta seamana destul de mult cu felul de educatie sexuala primita de multi din generatia mea. De altfel, si chestionarul coordonat de Otilia Mantelers si Gaspar Gyorgy a aratat ca 75% din respondenti isi amintesc ca, in copilarie, informatiile despre sex erau culese din discutiile cu prietenii, aici probabil fiind inclusi si colegii de clasa.

Intr-un astfel de context, este fireasca dorinta de “razbunare” a unor parinti, care ajunge pana la extrema de a le spune copiilor de doar 3-4 ani despre tot – de la cum arata organele genitale, pana la cum se intampla actul sexual si ce este acela orgasm.

Sa le povestesti copiilor despre toate partile corpului, inclusiv cele “intime”, despre diferentele intre fete si baieti, este o nevoie pe care multi copii chiar o exprima in jurul varstei de 4 ani si, chiar daca nu o exprima, cred ca exista la fiecare dintre ei. Referitor la asta, stiu ca sunt multi care sustin ca nu e ok sa le dai denumiri acestor parti, de tipul “cocosel”, “puta” sau “pasarica”, ci sa le spui cum se numesc ele de fapt. Sincer, nu vad ce e rau in a spune “cocosel”, atata timp cat stie despre ce este vorba si face o diferentiere clara intre sexe si nu crede ca si fetele si baietii au acelasi “cocosel” sau, cum am mai auzit, ca baietii au o puta lunga si fetele o puta taiata. Nu cred ca denumirea stiintifica sau populara face diferenta. Si nu am auzit nicio mamica, si nici nu-mi dau seama cum ar suna, sa-i spuna fetitei de 1-2 ani, ca trebuie sa se stearga la vulva sau la anus.

De fapt, nu am auzit pe nimeni sa mearga la piata si sa ceara un kilogram de Lycopersicum esculentum. Cum nu stiti ce sunt astea? Rosiile? Folositi denumirea populara? Hmmm….

Apoi, am descoperit si niste carti cica pentru copii. Doar ca eu, personal, am o problema de pozitionare pe categorie de varsta a cartilor respective. O carte cu desene prezentand doi copilasi – baiat si fata – undeva la vreo 5 ani, dupa cat de dragalasi sunt desenati, care descopera cum se modifica corpul, pana la a arata concret printr-un desen cum intra penisul in vagin sau cum se folosesc prezervativul si pilulele contraceptive, ma cam pune in incurcatura. Ce faci cu aceasta carte? Ii rupi paginile si le scoti pe rand, pe masura ce creste copilul?

Imi este clar ca este nevoie de o educatie sexuala sanatoasa la nivel de masa. Pentru ca, din pacate, canalele media au in topul vizualizarilor stiri despre pozitiile preferate si despre cat de des fac unele vedete sex. Si cam la asta se rezuma educatia sexuala din media. Ceea ce nu e tocmai ok, daca stam sa ne gandim ca aceeasi cercetare exploratorie arata ca 72% dintre cei care au raspuns chestionarului se informeaza despre intimitatea sexuala din media.

Ma mai gandeam la ceva. Stiti ca in majoritatea gradinitelor toaletele pentru copii sunt comune. Eu am auzit multi parinti plangandu-se de acest aspect. Rezolvat de doamnele educatoare prin trimiterea copiilor pe rand la toaleta: intai baietii si apoi fetele sau invers. Asta pana pe la 5 ani, cand copiii – din curiozitate – incep sa se pandeasca unii pe altii: ba se fac ca au uitat sa se spele pe maini, ba ca nici n-au vazut ca mai era cineva in baie, ba se strecoara pe langa doamna, fara sa fie observati ca sa ajunga la timp, cat sa prinda din zbor o imagine cu diferenta de sex.

Eu cred ca baile acelea nu au fost facute asa doar din economie de spatiu. Si daca doar acesta a fost criteriul, ar putea fi folositoare totusi. Stiu familii in care exista doi copii, fata si baiat, gemeni sau de varste apropiate, mai putin de doi ani diferenta. Acesti copii au crescut impreuna din prima zi, au facut baie impreuna, s-au schimbat in aceeasi camera. In toate aceste familii diferenta de sex este privita ca pe ceva natural. Nici unul dintre copii nu are nicio dorinta de descoperire a “ce are celalalt” pentru ca stie dintotdeauna, asa cum stie ca dimineata e dimineata se lumineaza, fara sa fi stat cineva sa ii deseneze asta. Cat timp lucrurile s-au intamplat normal, natural, firesc, nu mai exista niciun sens de vanatoare pe la usi. Ma gandesc ca poate asa ar trebui sa se intample si in aceste crese si gradinite. Daca celor mici, de la 2 sau 3 ani, li s-ar permite sa mearga la toaleta asa cum ar simti ei nevoia, fara a accentua aceasta diferentiere si a nu li se repeta “nu poti intra acum, ca e o fetita la baie, iar tu esti baietel”, poate ca aceasta diferenta ar fi privita ca ceva normal, nu ceva ce trebuie studiat cu lupa. Pentru ca, oricum, mai tarziu, vine si momentul in care ei singuri simt nevoia de intimitate, doar ca e intimitate fata de oricine, indiferent de sex.

Pana una alta, din fericire mai avem oameni ca Otilia Mantelers si Gaspar Gyorgy, care ne pot da niste sfaturi utile despre cum sa iesim din aceasta dilema, pastrand un echilibru in abordarea discutiei despre sex cu cei mici.