tears

De ce plangem?

De unde vin lacrimile? Si nu-mi spuneti de glandele lacrimare, ca nu asta era intrebarea.

Ce le provoaca de fapt?

Ca suntem fericiti, ca suntem emotionati, ca sunt nervosi la maximum sau ca tristetea e in pragul de taiat vene, cand ti-e lumea mai draga sau mai bitchy, ne trezim ca vedem totul in ceata, ca potopul porneste din proprii ochi si ca trebuie musai sa facem rost de o batista pentru nasul inundat.

Si vorbele de incurajare ale celor din jur nu fac decat sa dea drumul si mai tare la robinet.

Ne oprim cu greu. Uneori adormin cu lacrimile alunecand pe obraz si spaland perna.

Sau, dimpotriva. Ne oprim brusc. Si revenim la ale noastre, de parca nu noi eram cei care dadeam apa la soricei cu doua secunde inainte.

Ce declanseaza aceste manifestari?

Cine apasa pe buton si ridica stavila care era pusa in calea lor?

Si de ce alege cele mai proaste momente sa treaca la astfel de actiuni?

Am trait de toate.

M-am luat prin surprindere trezindu-ma plangand de fericire – ce-i drept, mai rar.

Am izbucnit in lacrimi tremurand de nervi si etalandu-mi cunostintele in injuraturi.

Am fost insa si mai socata sa nu imi gasesc lacrimile in situatii cu adevarat dramatice sau chiar tragice. In momente in care cei din jurul meu se pierd printre lacrimi si nici nu mai stiu cine si ce sunt… Tocmai cand ar trebui sa ma afund de tot in oala cu smoala… Exact atunci lacrimile-mi isi dau demisia. Oricat as incerca sa le ademenesc sa revina, sperand sa ma descarc sau ceva de genul asta, nu am nici un succes.

De ce cand am nevoie de ele, ma evita? Si cand nici nu vreau sa le aud numele, imi fac o vizita lunga?

Ce sunt lacrimile?

Stiu ce scrie in DEX. Lacrima, lacrimi = Secretie lichida, incolora, sarata, alcalina, produsa de glandele lacrimale, care umezeste suprafata globilor oculari si care se poate scurge in afara, in urma unor tulburari in starea psihofizica a omului.

Dar nu acesta e raspunsul.